Cuba,  Destinations

Jurnal de Crăciun-Cayo Jutias si drumul spre Maria la Gorda, Cuba.

Am avut o zi mai deosebită.

După o înnoptare chiar pe malul Oceanului si o cină cu langustă in Puerto Esperanza am pornit cu motocicleta închiriată din Viñales, de-a lungul coastei, în căutarea unei plaje mai neturistice, Cayo Jutias.

Drumurile nu au fost refăcute probabil din anii 50 și am avut ghinionul la o groapă mare cu pietriș, să pierd controlul. Câteva julituri la mine, una la Anda și mai multe la motocicletă.

Localnicii au fost foarte săritori și mi-au spus că îmi va trece cu o baie în mare, o cerveza și o (nouă) langustă.

Plaja din Cayo Jutias este spectaculoasa si a meritat pe deplin drumul pana aici.

Aici majoritatea turistilor vin pentru o jumatate de zi cu o masina inchiriata cu sofer din Vinales, ceea ce ne-a oferit oportunitatea de a fotografia aceste masini americane din Cuba in acest superb peisaj.

După ce am aplicat soluția mare/fără cerveza am continuat prin cele mai izolate sate din Cuba înspre estul extrem.

Am fost sfătuiți să nu mergem pe aici, că drumurile sunt proaste, iar cei 80 de kilometri prin pustietate s-au transformat în ore bune de mers extrem de dificile printre infinit de multe gropi și trecând prin toate formele posibile de sol. Pietre mari, pietriș ascuțit, pământ, argilă, argilă umedă, super alunecoasă. Din când în când ceva asfalt.

Acul rezorvorului a scăzut vertiginos, cu cât ne îndepărtam de orice urmă de civilizație. În trei ore au trecut două camione și un tractor.

Pe lângă grija unei noi căzături aveam grija unei eventuale pene și a lipsei carburantului.

Mai aveam 30 de kilometri până la prima localitate, se apropia asfințitul. Acul la minim.

Am mers cât am putut de economic și am ajuns cu bine în Mantua. Civilizație. Bucurie mare.

Aveam însă doar echivalentul unui dolar și banca închisese deja.

Am găsit un om de business local care ne-a schimbat euro, la un curs avantajos. Lui.

După ce am alimentat am început sa căutăm cazare. Nici hotelul din oraș, nici cele 3 “casas particulares” nu aveau nimic liber.

Se însera și, singura opțiune era sa continuam în orașul următor aflat la 38 de kilometri. Părțile proaste la condus noaptea sunt frigul, gropile, căruțele și cel mai nasol, insectele.

Casca nu are protecție și îmi intrau simultan insecte în urechi și în ochi.

In disperare m-am făcut berber, cu eșarfa Andei, lăsând cât mai puțin loc la ochi pentru dușmani.

Nemâncați și frânți de oboseală am ajuns în Guane.

Aici am avut noroc. La prima casă la care am întrebat ne-au direcționat la casa unei prietene, ce ne-a primit cu multă ospitalitate, la pachet cu doi căței prietenoși.

Ne-a recomandat un restaurant în apropiere unde tocmai am terminat de mâncat doua fripturi cu garnitură, pentru un total de 1 dolar. Restaurantele de stat din afara locurilor turistice sunt extrem de ieftine.

Mâine, o nouă zi neturistică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>